Cele mai cunoscute alergii

rinita alergica ploiesti

Bolile alergice sunt din an in an mai frecvente, potrivit statisticilor. La nivel mondial, 1 din 5 persoane are alergii, indiferent de varsta. Alte studii vorbesc de o frecventa de 1 din 4. Bolile alergice se pot manifesta la nivelul pielii si mucoaselor, la nivel digestiv, la nivelul ochilor, la nivelul cailor respiratorii sau, in cazurile grave, la nivelul intregului organism. Despre cele mai frecvente alergii si cum se manifesta acestea, am discutat cu dr. Monica Schifirnet, medic primar alergologie si imunologie clinica la Ana Medical Center.

In topul celor mai cunoscute alergii sunt cele respiratorii, numite rinite, rinosinuzite sau astm bronsic alergic. Se pot manifesta sezonier sau zi de zi, in functie de prezenta alergenului cauzator. “20% dintre oameni sufera de rinita alergica, potrivit estimarilor. Aceasta suferinta se manifesta prin stranut, mancarimea nasului, nas infundat sau nas care curge apos. Daca vorbim despre astm alergic, la simptome se adauga mancarime in cerul gurii si in ureche, stare de oboseala si durere de cap, precum si lipsa poftei de mancare, respiratie suieratoare sau senzatie de sufocare. Cei mai frecventi alergeni respiratori sunt acarienii din praful de casa, mucegaiurile, polenurile si perii animalelor de companie”, explica dr. Monica Schifirnet, medic primar alergologie.

Foarte frecvente sunt si alergiile alimentare, acestea fiind si cele care se manifesta imediat dupa ingerarea alimentului alergenic.
“Proteinele din laptele de vaca, ouale, alunele, arahidele, soia, pestele, fructele de mare sau cacaua sunt in topul alimentelor care declanseaza alergii. Odata ingerate de catre o persoana sensibila, pot sa apara greata, varsaturi sau diaree, precum si eruptii cutanate, edeme la nivelul fetei si limbii, si chiar umflarea cailor respiratorii, putand determina astfel sufocare si chiar deces. De aceea, este foarte important de identificat elementul care a declansat alergia, cu ajutorul testelor specifice, pentru a evita expunerea pe viitor si a reduce riscurile”, completeaza dr. Monica Schifirnet, medic primar alergologie.

Probleme mari pot pune si insectele. Veninul albinelor si viespilor, de exemplu, pot provoca alergii dintre cele mai severe, la fel cum se poate intampla in cazul unor medicamente, precum antibioticele, in special cele inrudite cu penicilina.

sursa: sfatulmedicului.ro 

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments