Tot ce trebuie să știți despre chistul arahnoidian

dr. Valentin Munteanu (Medium)

Statisticile de specialitate estimează că 1 copil din 40 dezvoltă un chist arahnoidian. Acest tip de chist este de patru ori mai des întâlnit în rândul băieților, decât a fetelor. În funcție de mărimea, dar și de locul unde s-a dezvoltat, chistul arahnoidian se manifestă prin dureri de cap, stări de amețeală, senzație de vomă, de letargie, întârziere de dezvoltare sau probleme de vedere.


Articol realizat prin participarea domnului doctor Valentin Munteanu, medic primar neurochirurgie în cadrul Ana Medical Center:

Care sunt factorii favorizanți pentru apariția acestui tip de chist? Ce rol joacă ereditatea?

Chistul arahnoidian este unul dintre cele mai comune chisturi de la nivelul creierului. Chistul arahnoidian este de două tipuri: primar și secundar. Cel primar, denumit și congenital, apare la naștere, în urma nedezvoltării parțiale a unui lob cerebral sau în urma dilatării unei cisterne arahnoidine anatomic normale a creierului. Chistul secundar apare în urma unui traumatism la nivelul capului.
Chisturile arahnoidiene sunt saculeți cu lichid, nu tumori, și sunt localizate între creier, măduva spinării și membrana arahnoidă – una dintre cele trei membrane care învelește creierul și măduva spinării. Studiile de specialite arată că, în cele mai multe cazuri, aceste chisturi sunt rezultatul unor malformații ce apar după divizarea sau ruperea inexplicabilă a membranei arahnoide.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
6 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
4 years ago

Bună dimineața. De curând am fost depistata cu un chist arahnoidian de 45/16, 5 mm LL chistul se numește chist arahnoidian pe frosa localizat pe linia medie interemisforica ce se poate face sau ce se întâmplă. Am fost la neurolog și nici măcar nu sa uita pe Rmn va rog spuneți-i și mie ce se întâmplă.

4 years ago

buna ziua si copilul meu in varsta de 9 si 7 luni ia gasit un chost de 9/15mm este cazul de operatie?
si la ce dr as putea sa ma interesez ca sa vad daca etse cazu de operatie astept mesaj pe adresa lacramioarahurjui@yahoo.com

Vaidici Maria
3 years ago

Da recent am fost diagnosticată cu acest chist

Ana Medical Center
3 years ago
Reply to  Vaidici Maria

Va dorim multa sanatate! Daca aveti nevoie de suport medical, va asteptam cu drag in clinica (Ploiesti, str Valeni, nr 20, tel: 0733.550.055). O zi frumoasa!